De ce nu crezi?

Omătu-mi lumina mutarea privirii

În timp ce ascultam ale tale clinchete

Acrişoare, ţintite spre a ta umbră a căldurii

Mijind-un ochi la păcate spovedite…

Credulă muşcam din mărul murdar

Nepăsarea-mi petrecea încet fruntea,

Şi mă-nţepai c-un vârf de arţar,

Trei picuri se scurgeau – nu durea…

”De ce nu crezi că te-am iubit

Mai mult ca niciodată?”

Trânteam pumnii, să-ţi fi oprit

Privirea înc-o dată…

Sărit-au ace de cleştar

Din sufletu-ţi de gheaţă

Căzut-au perle în zadar

Dar trist... îmi plângi în faţă

Două pete-ntr-un ansamblu

Plouau în albăstrire

Picate acum în sumbru

Şi-n plină agonie

Cu înflorite buze

Tu dăinuiai balade

Şi mii, duioase lacrimi

Mi se propteau pe-arcade

Dar tu plângeai, iar eu plângeam

De doruri multe şi dorinţe

Trăgându-ţi chipul, îţi şopteam:

“Şi-acum eu te iubesc mai mult decât îmi stă-n putinţe”